Un anaconda a prins un câine, s-a înfășurat în jurul animalului și s-a scufundat cu el. După câteva clipe, bietul câine avea să fie salvat miraculous de niște oameni, care au văzut ce se întâmplă.
Totul s-a întâmplat lângă un sat din Brazilia, iar toată secvența a fost filmată de un localnic. Clipul a devenit viral pe internet.
Șarpele a profitat de apropierea câinelui și l-a atacat. S-a înfășurat în jurul lui și a intrat apoi în apă, scufundânduse. Imediat au apărut câțiva săteni, care au sărit în ajutorul animalului. Unul dintre ei, mai curajos, a intrat în apă, a prins șarpele și l-a tras afară, cu tot cu animal.
Șarpele nu i-a dat drumul animalului. Atunci, un alt sătean a început să lovească anaconda cu o bară metalică. Un altul a apucat câinele și a încercat să-l scoată din strânsoare.
După mai multe lovituri cu ranga, animalul a fost eliberat. Săteanul a omorât șarpele, aplicându-i mai multe lovituri în cap.
Câinele ar fi dispărut de la o fermă din apropiere, iar după intense căutări, a fost găsit când șarpele încerca să-l transforme într-o ”gustare de după-amiază”.
Anaconda este un șarpe constrictor semi-acvatic care trăiește în America de Sud (Orinoco, Argentina, Venezuela etc.). Este cel mai mare șarpe din lume și poate atinge 10-12 m lungime; el poate înghiți hrană cu un diametru aproape triplu față de cel al corpului său. Șerpii adulți foarte mari vânează chiar animale mari precum căprioara, capibara (cel mai mare rozător din lume), mistrețul etc.
Anaconda face parte din ordinul Eunectes. Ordinul Eunectes se împarte în două subordine: Eunectes murinus și Eunectes notaeus. În cazuri foarte rare, când anaconda simte că se află în mare pericol, regurcitează prada (care poate fi și de două ori mai mare decât ea), pentru a scăpa de prădătorii din jur.
Vârsta maximă la care poate ajunge este de 35 de ani. Anaconda este întâlnit în bazinele fluviilor Amazon și Orinoco, în ape liniștite și mlaștini.